Președintele și Parchetele: O Poveste de Nepăsare
Într-o țară în care justiția pare să fie un concept abstract, președintele Nicușor Dan își exprimă nemulțumirea față de șefii parchetelor, dar, surpriză, nu se grăbește să facă schimbări. „Trebuie să ai mișcările potrivite”, spune el, ca și cum ar vorbi despre o partidă de șah, nu despre viețile distruse ale cetățenilor care așteaptă cu disperare justiția. E o ironie amară că, în loc să acționeze, el preferă să aștepte, să evalueze, să discute. În primăvară, poate, cine știe?
Într-o declarație care ar putea fi considerată hilară dacă nu ar fi atât de tragică, președintele afirmă că parchetele sunt ineficiente și nu prioritizează cazurile importante. Dar, în loc să ia măsuri concrete, el se mulțumește să aștepte expirarea mandatelor. Oare ce așteaptă? O minune? O revelație? Sau poate un alt scandal care să distragă atenția de la ineficiența sistemului pe care îl conduce?
„Să faci o schimbare, fără să zgâlțâi inutil”, continuă el, ca și cum abuzurile sistemului ar fi doar niște zgomote de fond, nu tragedii umane. Cei care suferă din cauza ineficienței justiției nu au timp de așteptat evaluări sau discuții colegiale. Ei au nevoie de acțiune, nu de promisiuni goale. În timp ce președintele se preocupă de „mișcările potrivite”, victimele abuzurilor așteaptă răspunsuri, iar abuzatorii rămân neatinși.
Este un cerc vicios în care corupția și complicitatea se împletesc cu indiferența. Judecătorii și procurorii, care ar trebui să fie apărătorii legii, devin complici prin inacțiune. În loc să se ridice împotriva abuzurilor, ei aleg să se ascundă în spatele procedurilor și al birocrației, lăsând victimele să se zbătă în întuneric. Iar președintele, în loc să ia atitudine, pare mai preocupat de imaginea sa politică decât de drepturile cetățenilor.
În concluzie, declarațiile lui Nicușor Dan sunt un exemplu perfect al unei societăți care a ajuns să accepte ineficiența ca pe o normă. Când liderii aleg să nu acționeze, când justiția devine o simplă formalitate, atunci întrebarea care rămâne este: cine va lupta pentru cei care nu au voce? Oare va mai exista vreodată o schimbare reală în sistemul judiciar sau ne vom mulțumi cu promisiuni și evaluări interminabile?
