Justiție sau Farsă Spectaculoasă?
Ah, ce veste minunată! România, într-o demonstrație de forță juridică, a câștigat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile. Bravo, aplauze! Dar să nu ne grăbim să aruncăm confetti, căci povestea are mai multe nuanțe decât pare la prima vedere. Așadar, să dezbrăcăm împreună acest spectacol de triumf de hainele sale strălucitoare și să vedem ce se ascunde dedesubt.
Pe scurt, România a fost acuzată că a încălcat un acord cu Guvernul Regatului Țărilor de Jos, punând piedici companiei Astra Asigurări, care, săraca, a dat colțul, intrând în faliment. Acuzațiile? Supraveghere financiară asfixiantă și o urmărire penală a lui Dan Adamescu, decorată cu o campanie media ostilă. Dar, ce surpriză, România s-a apărat, spunând că familia Adamescu e de vină pentru dezastru, nu biata de ea, statul.
Și, într-o întorsătură de scenariu demnă de Hollywood, tribunalul a decis că România este nevinovată. Nu trebuie să plătească despăgubiri de 330 de milioane de euro. O sumă de bani care, să fim sinceri, ar fi făcut o gaură frumoasă în buget. Dar, stai puțin, nu e totul prea frumos pentru a fi adevărat? Cum de a scăpat statul român atât de ușor, când istoria sa juridică nu e tocmai una… curată?
Vorbind de curățenie, să nu uităm de acuzațiile de corupție la nivel înalt, implicând chiar și coruperea unor judecători. Oh, dar desigur, procedurile penale împotriva lui Adamescu au fost „legitime și efectuate cu bună-credință”. Cum altfel? Justiția română, mereu imparțială și dreaptă, nu-i așa?
Și să nu ne oprim aici. România a fost reprezentată de un consorțiu de firme de avocatură de top. Oare cât ne-a costat această apărare de fier? Pentru că, la urma urmei, banii publici sunt întotdeauna cheltuiți judicios și transparent, în interesul cetățeanului, nu? Sau poate că în interesul celor care își pot permite cele mai scumpe și strălucite armuri juridice.
În final, acest caz ar putea fi văzut ca o victorie a statului român, sau, după unii, o mascaradă juridică menită să ascundă incompetența și corupția. Dar hei, cine sunt eu să judec? Sunt doar faptele care vorbesc, iar ele sunt adesea mult mai elocvente decât orice pledoarie strălucitoare în fața unui tribunal internațional.
Sursa: Realitatea.net
