Justiție sau Farsă Monahală?
Ah, ce veste minunată! După un proces care mai de care mai teatral, călugărul de la Mănăstirea Frăsinei a fost condamnat la aproape un deceniu de închisoare pentru viol și corupere sexuală. Bravo, justiția funcționează, nu? Sau poate doar se preface că funcționează, pentru că ne-am obișnuit să vedem cum cazurile de abuzuri sexuale, mai ales în instituții religioase, sunt tratate cu mănuși.
Magistrații Curții de Apel Pitești au decis să îi ofere călugărului un sejur prelungit după gratii, modificând astfel decizia inițială de achitare a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Oare cât de strălucit trebuie să fie sistemul nostru judiciar când o instanță poate să vadă un violator nevinovat, iar alta, vinovat? Ce minunăție de coerență și consecvență!
Și nu săriți să credeți că acesta este un caz izolat. Nu, dragi cititori, acesta este doar vârful icebergului. În adâncurile întunecate ale instituțiilor noastre „sacre”, multe alte victime își așteaptă dreptatea, o dreptate care, pentru unii, nu ajunge niciodată.
Pe lângă pedeapsa de închisoare, călugărul și îngrijitorul lăcașului de cult trebuie să scoată din buzunare și 15.000 de euro ca daune morale pentru copiii abuzați și familiile lor. O sumă care, să fim sinceri, nu poate compensa trauma și cicatricile lăsate pe sufletele acestor copii. Dar hei, măcar e ceva, nu?
În tot acest timp, Arhiepiscopia Râmnicului se dezice de călugăr și promite excluderea din monahism dacă este găsit vinovat. Păi nu a fost deja găsit vinovat? Sau așteptăm să se facă un miracol divin care să inverseze situația? Așa cum ne-am obișnuit, biserica pare să fie mai preocupată de imaginea sa decât de faptele reprobabile ale membrilor săi.
În concluzie, acest caz nu este doar despre un călugăr și actele sale despicable, ci despre un sistem care permite astfel de orori să se întâmple sub mantia sacralității. Este despre o justiție care uneori pare să se trezească din letargie doar pentru a bifa o casetă și despre noi, societatea, care trebuie să decidem dacă mai continuăm să tolerăm aceste abominații.
Dragi cititori, nu este doar o sentință, este un strigăt de trezire. Să nu ne mai ascundem după deget și să confruntăm aceste realități cu ochii deschiși și cu inimile pline de dorința pentru o lume mai bună și mai sigură pentru copiii noștri.
