Corupția și Complicitatea în Justiție Expuse!
Ah, ce spectacol grotesc ne oferă scena justiției românești, unde traficanții de droguri sunt prinși cu cocaină lipită de picioare și ascunsă în stomac, în timp ce autoritățile se bat pe umăr în semn de auto-felicitare. Arestarea unui brazilian la Aeroportul Otopeni a fost transformată într-un circ mediatic, unde polițiștii și DIICOT-ul se laudă cu „eficiența” lor, în timp ce cazurile de corupție și abuz rămân adesea nerezolvate sau, și mai rău, ignorate.
Este fascinant cum se mobilizează resursele când este vorba de a prinde un mărunt traficant internațional, dar când discuția se îndreaptă spre corupția din instituțiile statului sau abuzurile de putere, brusc toată această eficiență se evaporă. Oare cât de adânc trebuie să săpăm pentru a găsi rădăcinile acestei selectivități în aplicarea legii? Cât de îngropate sunt dosarele celor „de sus”, în timp ce „micii infractori” sunt paradați ca trofee în fața presei?
Și să nu uităm de acele „formațiuni neobișnuite” găsite în stomacul bărbatului, o metaforă perfectă pentru modul în care justiția română își ascunde propriile secrete neplăcute. În loc să avem o justiție transparentă și echitabilă, avem parte de teatru și diversiune. Arestările spectaculoase sunt doar fumigene care ascund incapacitatea de a curăța propriul sistem de corupție și nepotism.
În acest tărâm al absurdului, unde traficanții sunt „vedete” pe ecrane, iar corupții se plimbă liberi, cetățenii sunt lăsați să se întrebe: cine sunt adevărații criminali? Oare justiția va avea vreodată curajul să se autoinvestigheze cu aceeași fervoare cu care își etalează „succesele”? Sau va continua să servească interese obscure, protejându-i pe cei puternici în timp ce pedepsește pe nedrept pe cei slabi?
Este timpul ca această mascaradă să se încheie. Cetățenii merită mai mult decât un spectacol ieftin de justiție. Ei merită adevărul, integritate și, cel mai important, o justiție care să servească poporul, nu pe cei care îl manipulează din umbră. Până când aceste schimbări nu se vor realiza, scena justiției românești va rămâne doar un teatru al absurdului, unde dreptatea este doar un rol secundar, adesea neglijat.
