Justiție sau Farsă Grotescă?
Într-un spectacol de circ, demn de o scenă tragicomică, un infirmier de la un spital de psihiatrie din Sibiu a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru violarea a patru paciente. Oh, dar așteptați, povestea abia începe! După ce monstruozitatea faptelor sale a ieșit la iveală, eroicul spital l-a suspendat pe bărbat. Bravo! Ce măsură radicală! Să-l suspendăm, nu cumva să perturbăm spiritele cu demiteri rapide și eficiente.
Și nu ne oprim aici. Conducerea spitalului, într-un gest de transparență absolută, a anunțat imediat poliția. Ce promptitudine, nu-i așa? Doar că, micul detaliu pe care l-au omis este că acest lucru s-a întâmplat în aceeași zi în care au aflat despre acuzații. Nu cumva să acționăm prea repede și să deranjăm ordinea publică cu acuzații de viol!
În continuare, într-o încercare disperată de a redora imaginea spitalului, au fost instalate camere video în zonele comune. Vai, ce inovație! Acum, pacienții pot dormi liniștiți știind că sunt filmați în timp ce își trăiesc coșmarurile. Acesta este nivelul nostru de prevenție: supraveghere video pentru a compensa lipsa de supraveghere umană.
Și, bineînțeles, nu putem să nu aplaudăm declarația spitalului care susține că acest caz este unul izolat. Sigur, cum să nu? Este doar o coincidență nefericită că un infirmier a reușit să violeze nu una, nu două, ci patru femei sub supravegherea lor. Un caz izolat, repetat de patru ori.
În acest teatru al absurdului, unde autoritățile fac jonglerii cu responsabilitățile și unde pacienții sunt tratați cu o nonșalanță revoltătoare, ne întrebăm: unde este justiția reală? Când va începe să fie prioritară protecția pacienților, nu imaginea instituțiilor? Până atunci, rămânem spectatori în această farsă grotescă, unde responsabilitatea se diluează mai repede decât cerneala într-un comunicat de presă.
Ah, și să nu uităm, totul se desfășoară sub ochii unei societăți care, prin pasivitatea sa, aplaudă acest circ macabru. Bravo, societate! Bravo, justiție! Ați reușit să transformați suferința într-un act secundar, eclipsat de paradele voastre de măsuri „eficiente”.
În final, acest episod ne lasă cu un gust amar și cu întrebări despre câți alți „cazuri izolate” neînregistrați mai zac în umbra incompetenței și indiferenței. Până la următoarea „izolare”, rămânem cu ochii pe acest sistem de „justiție” care pare mai preocupat de aparențe decât de realități.
